Cabinetul

Cabinetul operează în dreptul penal și civil oferind clienților o varietate de servicii legale: de la consultanță până la asistență și reprezentare.

În rezolvarea controverselor valutăm în mod preventiv existența unor parcursuri alternative tribunalui, cum ar fi rezolvarea amiabilă cu o abordare orientată spre negociere asistată și mediere atunci când este în avantajul clientului.

Cabinetul își desfășoară activitatea profesională nu doar în Genova, ci pe întreg teritoriul național folosindu-se de ajutorul numeroaselor cabinete poziționate în toata Italia. Colaborează și cu cabinete din România noul centru de interese economice și financiare.

polski adwokat we Włoszech

Cine sunt?

Emilia Kruk este o avocată înscrisă all’Albo dell’Ordine a avocaților din Genova. Se ocupă de drept penal, dar are o experiență vastă și în drept civil. S-a licențiat în drept la Universitatea Studiilor din Genova și a terminat un program de studii la Universite’ Catholique de Louvain din Louvain-la-Neuve (Belgia).

A studiat masterul ca avocat corporatist la Universitatea Studiilor din Genova, care îi permite să își aplice cunoștințele în dreptul comercial.

Oferă consultanță legală și asistență judiciară și extrajudiciară societăților având grijă de toate aspectele cu mare seriozitate, entuziasm și profesionalism. De asemenea, este cofondator al site-ului www.divorviointernazionale.it, care are obiectivul de a furniza consultanță și asistență în ramura dreptului familiei.

Contatti

Avv. Emilia Kruk
Cell: +39 348 694 1377
Email:  info@emiliakruk.com
Indirizzo: Via Marcello Durazzo 1/9 – 16122 – Genova, Italy

Larisa Toma
Cell: +40 075 912 8250
Email: LarisaToma@emiliakruk.com